Precaritate şi polarizare – provocare pentru activitatea social-filantropică

În perioada 20-22 iunie, în capitala Norvegiei, Oslo, are loc Adunarea Generală a organizației Eurodiaconia, organizație cu reprezentare  europeană, ce are în componență 46 de membri, ONG-uri care funcționează pe fundamente creștine din 32 de țări.

La acest eveniment participă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegație a Federației  Filantropia, formată din Pr. Ciprian Ion Ioniță – președinte Federația Filantropia,  Pr. Cristian Pavel – Director executiv Fundația Filantropia Timișoara și Dl. Igor Belei – Director executiv Misiunea Socială Diaconia.

Temele principale de discuție sunt lipsa locurilor de muncă, vulnerabilitatea sistemelor sociale din țările membre ale Uniunii Europene și ale țărilor nordice și răspunsul pe care organizațiile sociale creștine îl pot oferi în fața valurilor succesive de emigranți.

În cadrul grupurilor de lucru au fost abordate subiecte precum:  specializarea personalului în instituțiile cu caracter social, legătura dintre drepturile omului și slujirea filantropică, responsabilitatea Uniunii Europene în crearea de politici sociale, accesarea de fonduri europene: dificultăți și soluții strategice, etc.

Participanții la eveniment au avut posibilitatea de a efectua vizite de studiu la sediile unor servicii sociale cu specific divers: centre dedicate grupurilor multiculturale minoritare, centre de voluntariat, centre interdisciplinare pentru sănătate mentală, birouri ce oferă suport pentru înființarea organizațiilor neguvernamentale, centre de sprijin pentru persoane ce suferă de adicție de droguri, centre pentru emigranți care nu dispun de acte de identitate, centre ce oferă suport pentru persoanele stigmatizate, etc.

Delegația Federației Filantropia a apreciat ca pozitiv contactul și schimbul de idei și experiență cu  experți  și slujitori din instituții cu caracter social la nivel european și a subliniat nevoia unor parteneriate sustenabile și a unor proiecte care să fie utile pe termen scurt, mediu și lung , în beneficiul persoanelor aflate în nevoie, atât din România, cât și din țările europene în care au ales să trăiască.